Poveşti pe coji de portocală

Un scurt fapt divers

2010-12-09T13:47:00.001-08:00

In seara asta mergeam spre casa agale pe strada, ad litteram, deoarece asa cum stim pe trotuar se parcheaza masinile. Intre doua masini parcate zaresc un domn cu un impermeabil rosu si privre tulbure ce se privea adanc in podul palmei drepte. Palma ii statea nemiscata la distanta fixa iar in mintea mea a inceput dialogul cetateanului turmentat cu podu' palmei "as putea sa jur, mon cher, ca linia iubirii se intrerupe brusc la partujde ani ! sau linia vietii ? cine sa le mai deosebeasca ????" . Asa l-am inteles eu pe cetateanu ce-si citea viitoru' in palma intre doua masini parcate cand de fapt el doar se chinuia sa citeasca un sms de pe telefonul mobil. Oare sunt doar nostalgica sau uneori tehnologia chiar nu se integreaza in prezent ? Parol !

Investitoarele Universului fac prima angajare !

2010-11-18T05:31:00.000-08:00

CONTRACT DE ANGAJARE
Nr. 00001 Din data de 18.11.2010

Art. 1. PREVEDERI GENERALE

SC Investitorii Universului SA , cu adresa de corespondenta in Bucuresti, Drumul Spre Metrou, Cladirea Catedrala, nr. 6, inmatriculata la Oficiul Registrului Comertului cu nr. J40/642/2010, avand CUI si cont in euro, dolar australian, leva bulgareasca, zlot polonez, peso mexican deschis la toate bancile, toate sucursalele, reprezentata prin doamnele Gheibi Stanescu si Christinne Dundee, denumit in continuare Angajator
si
Sevastica Carmaciu, Domiciliat(a) in str. Izvorenii Muntosi, nr. 2, localitatea Bucuresti, incheie prezentul contract de angajare.
Art. 2. DURATA CONTRACTULUI
SC Investitorii Universului SA angajeaza pe Sevastica Carmaciu incepand cu data de 1 ianuarie 2011, pe o perioada nedeterminata.
Art. 3. SARCINILE ANGAJATULUI
SC Investitorii Universului SA este de acord sa angajeze pe Sevastica Carmaciu in functia de asistenta si receptionista sefa, sarcinile de lucru ale angajatului vor fi cele stipulate expres in fisa postului, ce face parte integranta din prezentul contract.
Angajatul va trebui, de asemenea, sa duca la indeplinire orice alte sarcini care trebuie indeplinite la un moment dat, ca si alte activitati legale sau nu pe care le solicita S.C. Investitorii Universului SA Angajatul este de acord sa duca la indeplinire sarcinile in orice situatie fara scuze sau pretexte.
Art. 4. PLATA ANGAJATULUI
SC Investitorii Universului SA ii va plati angajatului o remuneratie de 10 lei lunar, din care salariul de baza este de 5 lei, atunci si numai atunci cand banii vor prisosi.
Conform art. 87 alin. 3 retributia cuvenita pentru munca prestata poate face obiectul unor retineri in orice caz prevazut sau nu de lege.
Salariul poate fi modificat in raport cu cresterea inflatiei, fara acordul ambelor parti contractante

Art. 5. RAMBURSAREA CHELTUIELILOR
Sevastica Carmaciu este de acord sa ramburseze angajatorului, cheltuielile pe care le face cu el.
Art. 6. CONCEDIUL DE ODIHNA
Angajatul are dreptul la maxim 3 zile lucratoare, concediu de odihna pe an conform art. 1 din Legea nr. 6/1992. Angajatul isi va lua concediul in perioada de timp stabilita de SC Investitorii Universului SA, daca acesta considera ca angajatorul o merita.
Art. 7. CONCEDIUL MEDICAL.
Angajatul are dreptul la maximum 2 zile de concediu de boala sau incapacitate de munca neplatit pe an. S.C. Investitorii Universului SA va solicita angajatului o explicatie scrisa a motivelor absentei sale, inclusiv o nota de la medic, analize la zi, rezultatul investigatiilor medicale, retetele de medicamente si dovezile fizice ale tratamentelor (urme lasate de injectii, operatii, implanturi), care sa ateste motivul medical al incapacitatii de munca a angajatului.
Art. 8. CONCEDII CU PLATA
Angajatul nu are dreptul la concedii cu plata
Art. 9. INCETAREA CONTRACTULUI DE ANGAJARE
S.C. Investitorii Universului SA poate pune capat acestui contract de angajare in orice moment din zi, noapte sau de la asfintit.
Angajatul nu va fi platit pentru perioada de lucru efectuata pana la data incetarii contractului.
S.C. Investitorii Universului SA poate pune capat in scris acestui contract fara instiintare in urmatoarele conditii:
- a avut un vis urat in care angajatul era personaj negativ
- a mancat la pranz ceva ce i-a cazut rau la stomac si nu se simte foarte bine
- nu stie pe cine sa hartuiasca din colectivul de munca.
Art. 10. CLAUZELE SPECIALE ALE CONTRACTULUI DE ANGAJARE
Angajatului S.C. Investitorii Universului SA ii sunt interzise:
1. pauzele de pranz, de tigara sau de mers la toaleta
2. comunicarea sau trimiterea de mesaje electronice catre alti colegi, chiar daca acestea nu contin afirmatii asupra societatii sau activitatii acesteia, menite sa induca in eroare si sa-i creeze o situatie defavorabila in avantajul unei persoane fizice sau juridice.
Aceste fapte vor fi sanctionate conform legilor in vigoare.
Dupa cum atesta semnaturile de mai jos, S.C Investitorii Universului SA si angajatul au semnat acest contract de angajare de bune voie sau sub amenintare cu arma si/ sau spanzurarea.

S.C. Investitorii Universului SA
Prin Gheibi & Dundee
In calitate de Sefe

ANGAJAT
Sevastica Carmaciu
In calitate de amploaiata

Cei placut impresionati de conditiile de munca oferite, pot depune un CV la investitoareleuniversuluiarondinvestitoareleunivesuluipunctcom, pentru urmatoarele posturi: masinist uneltist executive, cleaning meneger, sofer posesor carnet conducere categoria intergalactic (elicopter, avion, starsip).

Despre raceala, constiinta, prejudecati si sah!

2010-11-12T03:37:00.000-08:00

Ne bucuram cu totii de caldura de afara si ne minunam dar fara suparare ca sunt 25 grade Celsius pe la jumatea lunii noiembrie. Si cum niciun fenomen nu are doar o fateta, virusii se bucura si ei alaturi de noi si chiar mai intim as putea spune de soare.
Asa se face ca si eu si virusii mei impartim o raceala iar daca trag o linie totusi cred ei ies in castig. Eu doar pierd. Am toate simptomele necesare unei raceli perfecte. Moleseala legumicola, usturimile de nas si de gat imi sunt tovarasii cu care imi beau cafeaua dimineata. Stiu, ati spune ca ar trebui sa beau ceai. Da, daca m-as pregati sa ma intorc in pat nu sa ies pe usa spre birou.

In drum spre statia de autobuz realizez ca o mica incurcatura a datei (am confundat luna cu ziua ) si astfel abonamentele mele erau expirate. Pana aici nu era mare deranj, exista bilete pentru cei ca mine care nu umbla cu toti banii dupa ei sau niciodata suficienti. Cu pas increzator m-am dus spre casa de bilete cu un ochi dupa autobuz sa nu il pierd. In geam la casa de bilete un bilet (de alta natura) care ma anunta cum ca locatara angajata lipseste un sfert de ora exact cat eu nu imi permiteam sa astept. As fi stat 5 minute, hai chiar 10. Dar 15 minute inseamnau o intarziere mult prea mare fata de intarzierea uzuala. A trebuit sa ma decid repede intre a urca in autobuz cu o constiinta incarcata sau a merge pe jos. Cu argumentul suprem ca ma pot lupta cu femeile sovietice inarmate cu legitimatie de controloare in prima zi de abonament expirat am ales autobuzul. E mare lucru sa ai constiinta. E un chin. Nici nu vreau sa va povestesc cum am stat pe scaun (era gol troleul nimeni nu statea in picioare !). Expresia "ca pe ace" e perimata. Am stat la fel de relaxata ca-ntr-un lan de urzici urmarind un apus de soare cu o umbra de nor in dreapta. Cel putin !
Pana la prima statie deja aveam temperatura crescuta cu 3 grade. Am vazut cum un cuplu de femeie barbat se despart in fata primei usi - ea ramanand in fata si el plecand spre cea din mijloc. Am sarit de pe scaun pana sa observ cum ca doamna (care nici nu purta hainele de culoare inchisa ale inchizitoarelor de pe RATB) se urca la sofer . Am cedat presiunii si am coborat dintr-un troleu gol intr-o statie si mai goala. Am cumparat bilete si cum urma sa astept m-am asezat cuminte si resemnata pe o banca. M-am uitat la cer, la flori si la un caine pana a venit prima persoana care sa-mi alunge singuratatea asteptarii, oferindu-mi totodata un interesant obiect de studiu. Pe ea. Era tanara, foarte tanara as spune fara sa pot spune o varsta aproximativa macar deoarece acesta a devenit un sport din care m-am retras. Nu mai pot spune nimic exact intre 16 si 26 de ani. Imi este foarte greu sa o descriu deoarece cu siguranta se inscria intr-un curent pe care in mod cert nu-l cunosc. Nu mai e ca pe vremuri cand tot ce trebuia sa zici era ca e roakerita. Imbracata in negru, folosit din plin si intens in machiaj, cu par lung negru lasat drept pe spate. Cu cizme negre de care erau prinsi la spate niste ciucuri de care m-am minunat indelung intrebandu-ma daca asa le-a cumparat sau i-a agatat ea sa faca cizmele mai nu stiu cum. Si daca i-a pus ea, oare de unde i-a luat ? Geaca neaga de piele scurta si cu capse si fermoare, unghiile lungi,false sau nefalse, negre si cu sclipici. Fuma. Cu o mana in buzunar, cu alta tinea tigarea si fuma in timp ce ciucurasii de la cizme se leganau. Era un spectacol in sine. Bizar. Intunecat. Pana sa imi raspund la vesnica mea intrebare, cand ma uit la tanara generatie, legata de cine o sa imi dea mie pensia cand va veni si timpul ei a venit autobuzul. Am urcat in fata stiind ca fiecare autobuz/troleu are un singur perforator mecanic (e prima data cand ii spun astefel, jur ) pus in spatele soferului. Acesta nu mai e demult perforator ci doar o unealta diabolica a inchizitorilor pomeniti atunci cand esti in spatele autobuzului plin si nu compostezi. Eram in fata dar eram langa usa si nu ajungeam la perforator desi il simteam aproape si il cautam cu ochii. Atunci tanara "spectacol in sine" mi-a luat biletul din mana, si-a facut loc spre perforator si mi l-a inapoiat perforat insotit de un zambet extrem de cald si frumos. L-am luat, am multumit, si m-am intors rusinata in sinea mea. Tot ce pot sa va spun e ca am coborat in statie lepadandu-ma de inca o prejudecata si cu ganduri mai optimiste privind pensia mea atunci cand ii va veni timpul.

Alfel , continui sa joc sah la o cana de ceai cu virusii mei pana o sa ii bat si se cara.

Bostan (poveste scrisa de Florin)

2010-02-11T00:12:00.000-08:00

M-am întîlnit cu Bostan. Bostan ăsta era un vecin cu un an mai mare ca mine, poreclit aşa de toţi cunoscuţii lui. După mintea mea de unşpe ani, cît aveam atunci, era ok Bostan. Avea privirea blîndă şi uitătura cam netedă, dar pe vremea aia nu-mi trăgeam prea multe semnale de alarmă.

Prin clasa a cincea am aflat de la un alt vecin coleg de clasă cu ăsta şi explicaţia titlului său imperial, destul de logică dealtfel. Mai pe scurt, TU NU VEZI MĂ CE FAŢĂ DE BOSTAN ARE ? Adevărul că era un argument greu de combătut. Avea o figură de ţărănete greu de depăşit şi un frate mai mic care reuşise şi performanţa asta. Ăsta arăta de parcă era stoned încă din 1987, se uita prin tine şi nu dădea bună ziua la nimeni, părinţi, vecini, whatever, parcă aştepta nava-mamă sau vaca sfîntă să-l ducă undeva la linişte, departe de toţi imbecilii agasanţi care eram noi, ăştialanţi.

Am crescut, am pierdut legătura cu Bostan, pe unde o fi ajuns la liceu, facultate, sau ce-o fi făcut el acolo. Mă mai întîlneam cu el din cînd în cînd prin lift, hai noroc, răspundea cu juma de gură, din ce în ce mai pierdut în atemporalitate, şi după ce se căra din lift că eu stăteam la nouă şi el mai jos, mă gîndeam fascinat cum naiba reuşeşte ăsta să mă facă să mă simt în asemenea hal de dobitoc, printr-un simplu schimb de "ai noroc". O fi fost expresia aia binecunoscută de satisfacţie pentru propria lor persoană, pe care o au toţi ţăranii, sau blancul absolut din privirea lui care se comporta ca o oglindă într-o a cincea dimensiune şi îmi reflecta toate neliniştile ? Cine ştie.

Nu mai reuşise să mă facă să mă simt atît de implacabil mediocru decît unul Abebe, prin ciclul primar. Ăstuia îi mai spuneam bancuri din cînd în cînd, că mă plictiseam îngrozitor şi n-aveam pe cine să frec la creieri. Mă ambalam, puneam pasiune în intriga lu Bulă cu ce făcea el acolo, terminam apoteotic şi îl aşeptam pe Abebe să cadă pe spate în comă de rîs. Sau măcar să se distreze cumva. Sau să zică "îl ştiam", sau nu-mi place, sau ceva.

Ăsta se uita la mine şi făcea aşa, oarecum cu milă. HĂĂ. Adică era clar că îl distrase bancul meu la paritate cu luciul din curul nădragilor săi de pionier, dar fiind băiat politicos, nu făcea să mă facă să mă simt prost că debitez asemenea cretinisme. Mila lui Abebe m-a urmărit multă vreme.

Acu, dacă stau să mă gîndesc bine, parcă deja sînt destul de mulţi. A mai fost unul Vasilică în facultate, ăsta cîştigase un pager de la Coca-Cola şi în fiecare pauză se uita criptic în pager să afle ce se mai discută la bursa din Djakarta. Nici acum nu ştiu la ce dracu foloseşte un pager, parcă era o chestie unde dădeai telefon la un număr şi ziceai vasilică, ce faci, mă ? şi vasilică citea ce-ai raportat tu la centrul de mesaje, dar nu putea să răspundă, doar era la curent, era informat. Cel puţin asta e imaginea mea despre agregatul respectiv. Şi tipul ăsta avea aceeaşi expresie de satisfacţie hotărîtă pe figură, şi viclenia aia ancestrală de sătean, care te lasă să te spargi în figuri, dar în sinea lui ştie el perfect că e mult mai mişto ca tine, futu-te-n gît de orăşean prost care eşti tu prost. Acu, bineînţeles, ăsta era născut în Bucureşti, nu e cazul de eternele interpretări capitală plină de ţărani contra provincie plină de ţărani. Dar era o moştenire genetică, eu aşa zic. Ca şi faptul că ăsta era mare amator de pornache cu animale, eram prin cămine la un moment dat şi făceam zapping prin hardurile ăstora din grupă, că n-aveam internet pe vremea aia prin 2000, şi ăştia aveau super ţeavă şi trăgeau toate tîmpeniile. La un moment dat, what the fuck was that ? Back-back--back, sex cu un măgar, sex cu cîinele, threesome cu două capre, d-astea. Bă, eşti nebun, ce dracu e asta, eram pe jos de rîs. Păi asta m-a rugat Vasilică să-i trag şi lui, are un prieten care vrea d-astea. Am făcut şi eu mişto după aia, căra vasilică un scaun la nu ştiu ce laborator şi l-am încurajat să-i tragă tare, că are şi ăla tot patru picioare. Eh, tinereţe, tinereţe.

Cum spuneam mai devreme, mă întîlnesc cu Bostan. Eu fericit, nu ştiu de ce OOOO SALUT OMULE CE MAI FACI, aşa, exuberant şi sincer. Bostan: "uite mă duc la supermarket", îi răspund că eu tocmai vin de la supermarket, probabil voiam să încep o conversaţie sau cine ştie ce era în capul meu, dar între timp deja vorbeam cu curul lui Bostan. Ăsta plecase netulburat, just like that, fără umbra vreunui gînd în urmă sau vreun salut oarecare.
Asta înseamnă zen adevărat.

Let’s dance !

2009-11-20T02:14:00.000-08:00

In fiecare dimineata merg spre birou cu muzica in urechi. Azi am avut si muzica si soare, iar pentru o zi de toamna spre sfarsit si inceput de iarna, soarele e o bucurie. Tocesc acelasi playlist de nici eu nu mai stiu de cand, am o toleranta incredibila la a asculta aceeasi muzica o lunga perioada de timp, uneori cred ca daca nu as asculta in casti si s-ar auzi afara ar incepe oamenii necunoscuti din 313 sa tipe la mine sa schimb muzica. Si cand zic sa tipe ma gandesc la cea mai civilizata manifestare. Oricum, ce vroiam sa spun este ca in zilele cu soare chiar si un playlist tocit suna mult mai bine. Ajunsa la metrou am simtit ca am suficienta energie sa testez cititul cu muzica. Credeti-ma ca era un lucru absolut inedit pentru mine pe care nu l-am incercat niciodata datorita lipsei de atentie distributiva de care sufar. Stiu ca o am de aceea nici nu incerc sa lupt contra geneticii mele. Azi am incercat. Si pot spune ca nici nu a mers rau deloc. In momentul in care imi savuram pe indelete fericirea unui astfel de moment, privirea mi-a fost atrasa de persoana din fata mea careia ii vedeam doar picioarele, pe care le misca CU RITM ! Am ridicat brusc ochii, statea acolo in fata mea cu castile pe urechi, slabuta inalta intr-o pereche de jensi si cu o geaca scurta si dansa.

Dansa ca si cum era singura in metrou, nici chiar eu care stateam exact in fata ei nu existam. M-am uitat la ea atat ca mi-a permis bunul simt, si desi m-am uitat putin am facut-o cu ochii mari si plini de mirare. Si admiratie. Si invidie.
Facea un lucru pe care eu nu de putine ori mi-am dorit sa il fac, pentru ca stiu cum se vede din interior, cat de firesc se simte din interior. Insa in exterior arata altfel, arata a putina nebuinie si niciodata n-am avut curajul sa nu imi pese.
Intr-un mod ciudat acest mic fapt m-a binedispus teribil, si pentru restul zilei stiu ca voi dansa in gand si voi rade la gandul ca pe mine nu ma vede nimeni.
Voi n-ati simtit niciodata nevoia sa dansati singuri pe strada ?

Fotojurnal de vara

2009-08-27T10:01:00.001-07:00

JOC

2009-08-14T14:49:00.000-07:00

Dupa ce m-am amuzat cu raspunsurile ei am furat si eu leapsa de la Cristina:

Folosind doar titluri de melodii ale unui artist sau ale unei trupe, răspunde la următoarele întrebări. Incearca pe cat posibil sa nu repeti titlurile melodiilor.

Pick your Artist
Queen

Are you a male or female:
I Want It All

Describe yourself:
Bohemian Rapsody

How do you feel:
I'm Going Slightly Mad

Describe where you currently live:
Is This The World We Created?

If you could go anywhere, where would you go?
Leaving Home Ain't Easy

Your favorite form of transportation:
Ride The Wild Wind

Your best friend?
Mustafa (Ibrahim)

You and your best friends are:
Friends Will Be Friends

What's the weather like:
A Kind Of Magic

Favorite time of day:
Need Your Loving Tonight

If your life was a TV show, what would it be called:
Coming Soon

What is life to you:
Don't Stop Me Now

Your relationship:
Love Of My Life

Your fear:
Keep Yourself Alive

What is the best advice you have to give:
Get Down Make Love

Thought for the Day:
Don't Lose Your Head

How I would like to die:
In The Lap Of The Gods

My soul's present condition:
Now I'm Here

My motto:
The show must go on .. go on .. go on ...

Cum mi-am petrecut ploaia de stele

2009-08-13T09:33:00.000-07:00

Dupa o saptamana de oboseala fizica si psihica si nopti dormite si nedormite in neodihna, saptamana urmatoare, similara in descriere, aduce pe la jumatea ei o noapte in care cerul vrea sa dea spectacol.
Nu sunt un fan al niciunei formatii, nu m-am inghesuit la Depeche Mode si nici la Madonna nu ma duc, deci la spectacole nu prea calc, insa cand natura, cerul insusi da spectacol, e mai greu sa rezisti.
Afisul de spectacol anunta (cand zic afis zic google) o ploaie de stele. Legat de ora inceperii spectacolului erau mai multe surse cu informatii diferite, ba ca ar fi la miezul noptii, dupa miezul noptii, la orele doua ale diminetii samd. Am decis ca prima varianta ar fi cea mai aproape de putinta noastra, asa cum spuneam dupa perioada incarcata avuta. Cu putin efort am fi rezistat pana la miezul noptii sa mergem sa vedem spectacolul, si stiti cum e: cand ai ceva de facut si nu poti sa te culci din acea cauza, atunci somnul urla-n tine. Alfel ar fi fost extrem de natural sa fim fresh la miezul noptii.
Am decis sa luam una bucata aparat foto insotita de trepied si una bucata motor cu care sa plecam la drum si sa imortalizam ploaia, abundenta de lumini picand din cer, mici si multe comete, splendoarea ce sa mai ! Cred ca ce ne deosebeste de gaini este faptul ca noi ne mai intrebam uneori de ce traim si apoi ne ajutam de imaginatie sa gasim un raspuns. Traiasca imaginatia !
Pana ca gongul sa bata miezul noptii am renuntat la ideea de a mai cara aparat cu trepied, si am convenit ca motorul si noi doi privind ne este suficient. Si am plecat. Faptul ca nu stam departe de marginea Bucurestiului de data aceasta a fost un avantaj, in scurt timp eram undeva pe margine fugind de luminile orasului atat cat se poate pentru ca s-a industrializat suficient de mult in jur.
Cand am coborat de pe motor cu coada unui ochi (dreptul) am prins o stea cazatoare si plina de speranta am fugit cativa pasi pe camp sa ma ascund de lumina artificiala si sa las cerul sa se deschida deasupra mea intr-un moment de magie. Spectacolul a fost, frumos, superb - cum nu vezi deseori in viata si cum nici eu nu am vazut. Sunt convinsa ca iti taia respiratia, ploaia de lumini albgalbui arzand pentru o fractiune de secunda si disparand pentru eternitate. Numai ca eu n-am vazut nimic din toate acestea. Am avut un bilet pe ultimul rand de unde nici nu vezi si nici nu auzi, altfel spus sub un cer plin de nori. Ce am vazut eu ? O stea. Fixa, incapatanata. Se tinea ostentativ cu dintii de cer, sfidand. Oricat am fixat-o cu privirea, n-a vrut. A ramas ferma, pe pozitie. Apoi dupa cam 8 minute am mai vazut inca o stea. Tot fixa, sfidatoare. La o matematica simpla doua fixe si una cazatoare dadeau o suma buna, puteam sa plec linistita. Drumul spre casa l-am facut cu capu pe spate, cascand in casca si incercand sa dobor recordul. Daca l-am doborat ? Nu. Pe mine insa m-a doroborat consumul adrenalitic, energia consumata la spectacol. Si apoi am dormit bine, chiar daca mai putin.

Voi ati vazut spectacolul sau o asteptati pe Madonna ?!

Cum conduceam eu cand conduceam

2009-03-18T13:05:00.000-07:00

Am "furat" de la http://liarebelyell.blogspot.com/ un test de personalitate in trafic, foarte interesant. Zice acolo ca am multa multa rabdare desi testu' mi s-a parut lung si mi-a consumat ceva din ea.

Iata dar, astept sa va inscrieti !

"Supa crema o doriti cu frisca ?"

2009-03-18T11:32:00.000-07:00

Eram intr-un (asa incep visele si povestile) foarte mare salon, de fapt ca un teatru la un eveniment al companie pentru care lucrez (una mare oricum). Sarbatoarea anuala se desfasura dupa un tipar deja folosit , amuzant oricum, dar de care ma plictisisem. Noi toti angajatii (si suntem multi dar in multume nu cunosteam prea multi) stateam insirati intr-un rand foarte lung care mergea pe langa toate balustradele de sus si de jos ale incaperii respective, inclusiv holurile aveau balustrade. Aici sunt putin confuza (si in vis eram) pentru ca scenariul meu de care ma plictitisem zicea sa ne inclinam toti intr'o directie (pe care o stiam) in ritmul unei melodii iar altii stiau ca trebuie sa sarim dar cumva amestecat adica trei persoane una langa alta sareau in moduri diferite. Ideea de ansamblu era ca iesea ceva ce se filma la scara mare cu simboluri cumva si noi urma sa ne distram la urma cand vedeam filmul. Oricum mi-am schimbat de cateva ori locul pentru ca nu imi placeau oamenii de langa mine sau locul. Unghiul trebuia sa fie favorabil ca anu' asta vroiam sa ies si eu cumva la camera. Am mai vorbit cu cativa, am schimbat impresii si m'am mai plimbat pe acolo. Oricum eram plictisita, aceleasi costume aceleasi miscari (desi nu eram inca lamurita care).
Brusc eram fata in casa la o familie. Ei asteptam niste musafiri, era sarbatoare, si eu ma incurcam in toate p'acolo, eram de o neindemanare pe care n-as vrea sa mi-o recunosc dincolo de vis. Stiu ca ma tot fatzaiam prin casa incercand sa dreg ce stricam si undeva in plan secund mai era si o pisica de care eram atasata si interesata.
Am iesit din casa direct intr-o constructie mare de lemn, din mult lemn si foarte mare la tarmul unei mari. Se vedeau plajele si eu cu sotul meu acolo de fapt eram in drum spre Croatia. Sotul meu a plecat sa se dea cu motorul iar intre timp am sunat-o pe sora mea (din Spania) cu care trebuia sa ne vedem in Croatia. Trebuia sa plecam toti trei din locatii diferite a doua zi cumva. Ea imi spune insa foarte soptit si vinovat ca e deja acolo. Inlemnesc cu telefonul in mana. "Cum adica esti acolo???!!!" Imi explica cum ca nu a avut bani, cam asta am retinut si ca intr-un mod absurd nu ne mai vedem ca ea deja s-a cazat. Nu puteam sa inteleg ce legatura aveau banii si daca aveau cum adica nu avea daca era deja acolo si se si cazase. Discutia s-a terminat si eu fierbeam de nervi. N-avea nimic nicio noima din ce imi spusese retinusem doar ca nu ne vedem. M-am uitat pe sub un portic de lemn si soarele apunea peste mare si nisip intr-un rosu diluat in apa. Era superb si m-am mai enervat o data ca nu aveam aparatul sa fac niste poze.
M-am hotarat sa merg sa simt si eu apa cu picioarele. M-am pus in fund pe dusumeaua de lemn, mi-am sumetecat blugii si mi-am dat sosetele jos. Retin doar ca apa era rece.
M-am intors si ma plimbam pe acolo, pe terasele acelea cu o noua cumva cunostinta, o tanti bruneta si cu o privire blanda. Brusc undeva pe terasa de sus, ne trezim fata in fata cu o blonda extrem de ciudata care ne zambeste. Era imbracata ca de mers la un cocktail chicios, in alb cu mult sclipici pe ea si cu parul pana la umeri ondulat masiv in partea de jos. Genul de blonda atat de atenta cu ea si excesiva de aduce a travestit.
Bruneta blanda de langa mine inlemneste. Blonda excesiva imi zice "Vai Sonia, ce draguta te-ai facut de cand nu ne-am vazut" . Stiam in sinea mea ca m'am facut draguta dar replica ei pe fata mea a dat blank. Nu stiam de unde sa o iau, iar bruneta blanda s-a tirat imediat ce a prins momentul.
Blonda de apropie, ne pupam prefacut pe obraji si luandu-ma cumva de brat imi zice "am nevoie de ajutorul tau (era ceva legat de jobul meu si serviciile aferente) ". Suna si in vis interesant, asa cum in realitate vanam orice posibilitate de a face un deal (am vandut cumva si la bac la Dunare si in concediu la Timisoara). Ne-am asezat la o masa de lemn de pe terasa aceea, o masa cu banci de lemn cu spatare inalte ca de caleasca. Ea statea in fata mea, chicioasa, si zice "fostul meu sot este handbalist" . In momentul acela clipeste mai lung si vad ca este machiata doar pe un singur ochi (dreptul) foarte tare si asta o face mai ciudata daca se poate. Pana sa continue ea sa zica si eu sa ascult apare o tanti sovietica cu sort alb, deja aveam niste farfurii in fata, si intreaba "supa crema o doriti cu frisca ?" in timp ce tinea in brate demonstrativ o oala mare de inox si un polonic in mana. Nu m-a socat combinatia de supacrema cu frisca ci m-a pus pe ganduri faptul ca suna asa ca o delicatesa si nu stiam daca trebuie sa platim sau nu. Imi era clar foame. Asta era framantarea mea cand a sunat telefonul si prin ceata am vazut ca ma suna mama.
Cam asa visez eu uneori.
Ma duc sa o sun pe mama sa vad ce vrea, pentru ca mai devreme i-am respins.

Enchanted

2008-11-30T10:13:00.001-08:00

Iata-ma fermecata de acest film. Un film Walt Disney in care desenele animate se impletesc cu realitatea intr-un mod suprinzator de original si placut.
Am vazut filmul vineri seara mult dupa miezul noptii. Acum, la doua zile dupa vizionare mi-e putin mai greu sa fac o "cronica", am sa spun insa cateva cuvinte. Impatimitele serialului Grey's Anatomy il regasesc aici intr-un rol romantic pe Patrick Dempsey (Dr. Shepherd).
Personajul de care eu m-am indragostit insa este Pip, un veveritz mic si extrem de haios:

The Office (US)

2008-10-20T13:46:00.001-07:00

Cand am inceput sa scriu acest blog, terminasem de vizionat aproximativ 24 de seriale. Uitandu-ma pe lista am realizat ca nu le-am trecut pe cele de comedie cum ar fi Seinfield, Familia Bundy si insuficientul IT Crowd.Si lista continua.
Recunosc, sunt dependenta.

De cand am descoperit acest serial ziua mi-o impart intre my office si The office. Episoadele sunt scurte (20min) dar le consumi ca pe seminte. E greu sa te opresti sa mergi la culcare. Iar cand o faci, esti rupt de oboseala dar bine dispus.

Daca aveti 10 minute de consumat, puteti verifica mai jos despre ce vorbesc:

Best of The Office US season 1

There she is !!!

2008-10-18T12:02:00.000-07:00

Un strop de muzica de pe meleaguri coreene !
E vorba de o dragoste aproape imposibila intre specii diferite. Nu va lasati pacaliti ca unul este pisica si altu iepure, totul se rezuma la barbat si femeie ca si in viata.

Melodia e una dintre preferatele mele !

Croatia - visul urat

2008-10-16T14:41:00.000-07:00

Numai dupa ce ai hai sa zicem 15 ani constienti (in restul aveam alte preocupari) te umpli de dezgust fata de soselele nationale, pline de gropi si marginite de gunoaie, poti intr-adevar sa apreciezi sistemul de autostrazi croat. Totul e sa ai termen de comparatie, si mereu am spus ca fericirea se compune din lucruri marunte. Cand ai doar doua roti sub tine ,impartite la doi, nivelul de adrenalina este considerabil superior fata de cei ce impart patru roti la doi. E cu totul altceva. Si mai putem adauga diferenta de nivel "adrenalitic" pe soselele noastre consumata intr-un stres permanent, si cea de pe autostrazile croate consumata intr-un sentiment de fericire, asa cum spuneam mai devreme. Cand am hotarat sa punem fericirii o pauza, ne-am retras pe dreapta la o terasa restaurant pentru a savura cate o kava (cafea). Stiu ca am invatat doar trei cuvinte in croata, n-am sa fac o virtute din asta dar lasati-mi bucuria sa le folosesc daca am prilejul. Cand cafeaua aproape era pe terminate, uleiul la motor verificat si muschii suficient de relaxati, ospatarii au inceput sa stranga cu frenezie umbrelele mari de deasupra meselor. Personal cateva secunde m-am simtit ca la camera ascunsa, pentru ca cele 3-4 picaturi de ploaie cazute nu le justificau frenezia. Am indraznit atunci sa il intreb pe cel ce ne-a servit, de el ne simteam atasati cumva, daca vine ploaia. Acum cand ma gandesc chiar nu am ce sa-i reprosez pentru ca a zis un da foarte convins si s-a intors la frenezia lui. Noua insa ecuatia nu ne-a dat acelasi rezultat ca si lui, am verificat din dreptul autostrazii in zare cerul, cerul de deasupra noastra, cam cati stropi au cazut, si apoi ne-am uitat unul la celalat cu aceeasi convingere in priviri ca nu va ploua. Aici doresc sa va zic o vorba a bunicii mele, draga sufletului meu si bunica si vorba. Zicea asa "adica nu crede ce vezi cu ochii, crede ce'ti zic io ?!". Nu insist asupra mostenirii genetice si nici asupra faptului ca m-a crescut bunica, cert e ca bunica avea dreptate. Nu ne-am pus costumele de ploaie, si am regretat asta in mai putin de 10 km, altfel spus in cateva minute. Abia am avut timp sa oprim la urmatoarea benzinarie si sa ne adapostim de rafalele de ploaie cu gheata, pentru a ne arunca (e un fel de a spune) salopetele impermeabile pe noi. Daca as fi stiut atunci cand aveam sa dau salopeta jos, ploaia s-ar fi amestecat sigur cu lacrimile mele. Nu stiu cum sunteti voi dar eu cand ma gandesc la o ploaie ca la o imagine frumoasa inseamna ca eu sunt acasa pe canapea ma uit la un film si o ascult cum bate in tabla de la geam. In niciun caz o ploaie frumoasa nu e una cu gheata cand esti pe motor si o primesti din plin cam la 100 - 130 km/h. Atunci dispare toata poezia.
Ploaia a devenit din ce in ce mai neagra, iar in dreptul Zagrebului imaginea pictata de ea era de-a dreptul apocaliptica.

Eram deja obositi, inghetati, am vrut sa ne adapostim peste noapte in Zagreb dar am ratat prima iesire de pe autostrada. Pana la urmatoarea deja eram hotarati sa ne continuam drumul. Stiam ca autostrada spre mare la Croati trece prin munti. Pana la Zagreb m-am saturat de asteptat muntele si privit campia, dupa Zagreb vroiam sa vad mai repede marea insa n-am mai vazut nimic, nici muntele macar - se facuse noapte. Suma viciilor se spune ca e constata, cred asftel ca si suma simturilor este constanta. Daca de vazut vedeam doar intuneric, iar de auzit nu auzeam decat un vajait continuu in casca, frigul l-am simtit cu fiecare celula, cum nu imi amintesc sa-l fi simtit vreodata. L-am simtit indelung, ore intregi. Fiecare tunel prin care treceam cateva secunde era o binecuvantare. Numaram kilometru dupa kilometru spre Rijeka, si incercam sa imi umplu mintea cu ganduri diverse astfel incat dupa o vreme cand ma uitam spre vreo borna sa fiu surprinsa placut de cifrele considerabil mai mici. Nu puteam vorbi cu al meu sa treaca timpul, eram doar eu acolo in spate cu noaptea, frigul, gandurile si kilometrii mei. Am uitat sa mentionez oboseala.

Florin avea insa mai multe probleme decat mine, trebuia sa ne tina pe linie dreapta. Fanteziile mele aveau doar trei elemente: o baie fierbinte, un pat curat si cald si somn. Si toate se gaseau la capatul autstrazii noastre, la Rijeka. Rijeka nu ne-a placut. Un oras cu strazi innodate si pante indecent de abrupte, si mai mult decat atat cu toate hotelurile pline. Am avut noroc si am gasit o camera la un hotel. Parca niciodata norocul n-a avut un gust mai amar. Camera mare la pret, mica si saracacioasa la-nfatisare. Din fanteziile mele a ramas doar somnul, iar ultimul meu gand marturisit inainte de a ma bucura de el a fost "imi pare rau ca am insistat sa venim in Croatia, mai bine mergeam in Austria".
Si am adormit.

Inceput de Croatia

2008-10-13T15:30:00.000-07:00

Acolo am inceput un pseudojurnal de calatorie, chiar doua zile am scris in el. Nu stiu pe unde e acum, dar inca nu e cazul sa imi reimprospatez simturile. As putea spune cumva a fost prima iesire afara, dincolo de limba romana. Imi doream enorm sa ajung in locuri in care oamenii sa vorbeasca limbi pe care nu le-nteleg, in care totul sa fie altfel, si cand a fost am trecut repede de la amuzament la frustrare. Nu reuseam sa citesc numele localitatii de la un cap la altul pana trecea de el. Sa retin, nici vorba. E drept ca am inteles mai mult decat daca ar fi fost in japoneza, dar procentul nu e unul incurajator.
Am reusit sa trecem pe doua roti prin trei tari: Ungaria, Croatia si Serbia. Daca pana acum aveam ca termen de comparatie propria tara, deja dupa cateva sute de kilometri faceam comparatii la scara internationala. Pot spune ca am deja pareri proprii si ele sunt:
1. Ungaria este curata pana in cele mai obscure sate, oamenii merg pe biciclete, casele sunt toate colorate proaspat si cu multe flori, totul este curat si ordonat.
2. Serbia m-a facut sa ma gandesc cum ca in tara mea nu-i chiar atat de rau iar gainile de pe si de langa autostrada, mai ales cand esti pe doua roti devin deja subiect sensibil.
3. Croatia este ca un vis. La inceput urat si pe urma frumos. Si prefer asa, pentru ca intotdeauna mi-au placut happy-endurile inaintea dramelor care incep frumos.
Croatia ca si tara e superba, si ca si o femeie frumoasa isi merita fiecare banut pe care i-l dai. Asa cum noi femeile avem nevoie de bani pentru creme, pantofi, farduri si alte nebunii, tot asa ea cere pentru autostrazi si zau daca te superi. Sunt multe de spus, poate am sa revin la un moment dat.

Evolution of dance

2008-10-12T12:20:00.000-07:00

Probabil dupa titlu va asteptati la vreo revelatie a mea despre dans. Ei bine, nu. Daca v-am indus in eroare, o sa imi multumiti mai tarziu.
De data aceasta vreau sa recomand un mic film nu un film mare.

Daca nu va numarati printre cei 101,328,947 ce l-au vazut pe youtube, urmariti filmul de mai jos si folositi cu incredere sectiunea de comentarii.
Altfel, va astept la urmatoarea postare :)

ONCE

2008-10-10T12:13:00.000-07:00

Intotdeauna am dorit sa am consecventa in ceva, in ceva bun evident, si n-am avut. E greu sa lupti impotriva firii tale, la un moment dat, pui armele jos cand intelegi. Ca n-are sens. Dar dorinta de a fi consecventa in ceva e bumerangica, o arunc si vine singura inapoi.
Asa am vrut evident si cu scrisul. Mi-e absolut imposibil. Am nevoie de spasm sa pot scrie. Fara spasm nu e nimic, si uneori e spasmul si nimic dupa. Intelegeti ?
Adica simt nevoia sa scriu, spasmul zice ca da, si atat. Despre ce ?

Once

Film de vineri seara. Este un film cu muzica, iar musical-urile nu-s chiar segmentul meu. Aproape de zero de fapt.
Am uitat sa spun ca este un film irlandez cu muzica. Si acum vine partea grea in care eu incercand sa va conving ca filmul e bun trebuie sa descriu muzica. Iar muzica nu se povesteste, se asculta.
NU este un musical in care actorii canta si danseaza. Este doar o felie de viata, cu muzica de strada. Are poveste, o poveste simpla si frumoasa.
Apoi am aflat ca au castigat si un Oscar ""Falling Slowly" winning Best Original Song Oscar" Clic aici !

Si am mai aflat cum ca actorii din film nu-s de meserie actori, si atunci m-am minunat inca o data, pentru ca stiu actori care sunt actori si sunt cateva nivele sub ei. Cand si daca o sa vedeti filmul, imi veti intelege si mirarea.

Va pot spune ca dupa ce filmul s-a terminat, am reascultat melodiile o data si inca o data si tot asa, iar acum cand scriu, tot asta fac.
Ascult filmul. Ceea ce va doresc si voua.

Puteti testa aici :

Campanie de decampanizare

2008-09-04T14:28:00.000-07:00

Nu stiu sincer de unde sa incep. Am un ghem de ganduri si nu gasesc firul de la capat ca totul sa se desfaca firesc si cursiv. Imi asum cele ce urmeaza asa cum urmeaza.
Am obosit sa fiu roman. Sa traiesc romaneste intr-o Romanie candva draga mie. Omul sfinteste locul, foarte adevarat, iar noi nu mai sfintim nimic de multa vreme. Am supravietuit si ultimei campanii electorale. O campanie starnita peste noapte ca un razboi, si voi stiti ca nu exagerez. E foarte adevarat ca nu ascult stirile si nu citesc presa politica din prea mult dezgust pentru ce se intampla si respect pentru viata mea. De aici si faptul ca 4 ani n-am stiut cine este primar al sectorului meu. Intr-o dimineata brusc toate colturile strazilor din cartierul meu imi spunea acelasi lucru. Cine este primarul si ce face el si in plus sa il ajutam. Pe primar nu l-am intalnit pe nicio strada. Avea prea multa treaba la "comandament" de unde dirija orchestra de gigei pusi pe treaba. Sa te fereasca Dumnezeu de harnicia prostului ! Pe noi nu ne-a ferit. Cu totii am fost victimele acestei campanii, cu totii suntem si vom fi. Pentru ca din punctul meu de vedere drama nu s-a terminat.
Concediul m-a purtat de-a lungul a 600 km din tara noastra. Asta m-a convins sa-mi spun parerea aici. Toate drumurile prin sate si pe langa sunt pline de afise foste electorale din care ne privesc putin decolorati de ploaie slinosi cu potential politic. Fetze pe care nu ti le doresti sa le vezi nici pe timpul campaniei si pentru ce pacate oare sa platesti sa ramai inconjurat de ele pana cand timpul a toate vindecator sa le distruga ?
Dragii nostri fosti candidati la diverse primarii, iubiti campaniile, nu ? Ati castigat ? Prima dovada ca nu vi se potriveste postul este tocmai mizeria de afise inca prezente pe case, garduri, stalpi de poduri - oriunde a existat un locusor liber. Poate ca de vina este nostalgia campaniei in care ati castigat. Nostalgie trezita de fiecare drum pe ulita de unde propria fata va zambeste de pe case si garduri. Iar pentru cei ce n-au castigat ?! Nu mai ramane nimic de spus.
S-au investit atatia bani in toate aceste afise, in lipirea lor. Jocul s-a terminat. E ca si cum ne-am fi pregatit casa pentru o petrecere cu baloane si hartie colorata, petrecerea s-a termina, baloanele sunt sparte iar noi .. Unii s-au simtit mai bine la petrecere, altii nu, dar mizeria de dupa e pentru toti sa isi aminteasca fiecare cum poate despre asta.
Mi-a parut rau ca nu am facut poze, acum imi dau seama ca ar fi fost inutil.
Uitati-va-n jur. Hm ?!

No country for old men - Nu exista tara pentru batrani

2008-08-17T09:43:00.000-07:00

"Si pe urma m-am trezit" a spus Tomy Lee Johnes punand astfel la modul cel mai abrupt the end-ul pentru No country for old men. Si eu m-am trezit ca s-a terminat. Absurd, pentru ca Tomy Lee inca nu il prinsese pe baiatul cel mai rau vazut in filme (atata rautate cred ca doar in Nascuti Asasini am mai vazut), si astfel filmul a ramas fara eroi. Apoi am inceput sa simt ceva-ul de dupa. Este ca in viata, este un film despre lumea de azi, care se pare ca nu merge spre bine, si daca nici Tommy Lee nu poate schimba asta, atunci nimeni nu poate. Si asta este contrar filmelor americane pe aceasta tema care-ti spun cam toate ca se poate. Si ca eroii exista.
Este un film care reuseste sa te faca sa-ti tii respiratia, si cand reincepi sa respiri, te lasa-n pace. Treaba ta ce intelegi, si treaba ta daca la sfarsit spui ca ti-a placut sau nu.
Intoteauna exista un liber arbitru, dar se pare ca filmul nu a fost facut nici sa te menajeze nici sa te faca fericit. Si totusi e o bijuterie de film.
Enjoy it !

(http://www.imdb.com/title/tt0477348/)

STARDUST - Pulbere de stele

2008-08-17T09:14:00.000-07:00

Nu judeca o carte dupa coperta. Tot asa, nu judeca un film dupa afis. Un proverb pe care il uit mereu. Am vazut astfel filme cu afise spectaculoase ucigase de neuroni, si invers. Nu va lasati pacaliti de afisul de film, nu spune absolut nimic sau oricum insuficient pentru ceea ce este filmul. Daca sunteti indragostiti inca de povesti, nu treceti pe langa aceasta: STARDUST (http://www.imdb.com/title/tt0486655/)

Distributie de exceptie, un De Niro, o Claire Danes, un Rupert Everett alaturi de o Michele Pfeiffer. Sa nu uitam si un pic de monstrul sacru pentru cunoscatori : Peter O'Toole. Ei sunt vinovati pentru cele 127 de minute de poveste.
Reteta povestii: vrajitoare urate, frumoase, pline sau lipsite de vraji, printi cu sange albastru opaz luptand pentru tron si printre ei o stea cazatoare. Ritm alert, efecte speciale reusite, intriga bine impletita cu un umor de bun gust. Nu plictiseste, nu oboseste, un film recomandat pentru relaxare.
Daca toate acestea nu v-au convins va mai spun doar ca trebuie sa il vedeti pe De Niro - Capitanul Shake-spear (sau Shakespeare), culegator de tunete pe care le vinde in port.
Sau daca nu trebuie, voi decideti.

Nota: poate fi vizionat chiar si la 52 grade Celsius cu sau fara ventilator.
Limita de varsta: nu exista.
Daca apar manifestari neplacute, adresati-va doctorului sau farmacistului !

Chiar a doua zi !

2008-07-30T13:29:00.001-07:00

Toti trebuie sa ne trezim dimineata, nu ? Diminetile pentru mine sunt un barometrul zilei. Cum imi incep ziua asa continua in general. Ca si voi uneori am tonus bun dimineata alteori nu. In dimineata aceea am avut.
Am avut dorinta de a pasi in ziua aceea imbracata frumos, frumos in acceptiunea mea evident. Usor atipic. Am pus camasa verde kawasaki, asortata cu maro si cafea cu lapte. Ce vreau sa spun e nu cat de frumos ma imbrac eu ci ca in ziua aceea ma vedeam. Eram verde.
Plec. La primul colt din mers o batrana discuta din mers cu mine "cata nesimtire astia cu cainii lor, trebuie sa umble dom'le cu lopatica si maturica dupa ei sa stranga mizeria de pe trotuare nu se poate asa ceva !" . Tot din mers cata vreme se impunea un raspuns zic "inca o suta de ani doamna si se va rezolva ". Mi-era clar ca nu am linistit-o si intr-o oricare alta dimineata as vi avut o suta de alte argumente care sa o fericeasca pe batrana. Dar nu in dimineata aceea. Eram zen.
Doi trei pasi si ajungeam in statie, aud in spate "don'soara, don'soara". O voce in varsta. Ma gandesc "batranica nu s'a multumit cu o replica simpla ?!". Ma intorc. O alta batranica, b2. Stergand mica distanta dintre noi zice "don'soara vedeti domul ala cu palarie de la chioscu de ziare ?!" Ma uit si il vad. Un batranel intre altii, in fata chioscului de ziare, cu palarie si cu spatele la noi. "v-a-njurat ! a zis ........ si la dumneavoastra se uita, ca doar nu la mine. Cre'ca ie de la spitalu 9".
Ziua se prevedea de exceptie, oare de ce am vrut sa ma vad ? Deja asteptam urmatoarea interpelare, cu teama.
In statie m-am ascuns intr-un colt al copertinei de sticla. Cuminte, invizibila.
In fata mea se opreste un domn in varsta cu ziarul deschis in fata. Se opreste in dreptul meu, ma vede. M-a vazut urat, de sus in jos si invers aproape ca nu mai respiram. Nu avea palarie, e adevarat, dar poti stii vreodata ?! De data asta a invins ziarul, nu eu nu verdele meu.
Vreti sa stiti ce s-a mai intamplat in ziua aceea ? Nimic. Dar cu o dimineata ca asta, nimic e tot ce iti poti dori.

Tigari si piersici

2008-07-30T13:28:00.000-07:00

Spun ca de obicei ca n'am mai scris de ceva vreme, dar se pare ca fac din asta o introducere aproape ritualica.
Am vazut in nenumarate filme cum pe ecranul monitorului vreunui personaj ce se pregatea pentru un pulitzer ceva, cum ii pulsa cursorul mut ca un peste subliniind lipsa de inspiratie a personajului.
Al meu pulseaza. Pot sa imi iau chiar pulsul cu el, cred.
Scriu putin, gandesc mult. Ha, nu va lasati pacaliti.
Sincer as vrea sa scriu mai des. Dar despre ce ? Despre mine ? Nu simt o nevoie atat de puternica sa ma analizez pe hartie, si cat trebuie ca eu sa stiu despre mine, consider ca stiu.
Ma gandesc totusi ca as putea spune despre restul. Restul lumii. Lumea mea.
Hai sa va tai o felie din lumea asta. Una mica:
La metroul meu, din lumea mea este un chiosc mic. La chiosc vand doua doamne. Pe rand, chioscul e prea mic sa vanda in acelasi timp. Nu stiu cum le cheama, nici ele nu stiu cum ma cheama pe mine, dar ne cunoastem. Cumpar aproape zilnic tigari de la ele. Pe rand. Una e simpatica, adica are un aer mai familiar si are o privire din aceea care te vede. Cealalta nu. Imi intareste putin convingerea ca exista extraterestri. Azi era extraterestra.
Ca sa intelegeti intreg contextul, mi-am schimbat tigarile. Fumam altceva acum fumez "winston slim albastru". Obosesc de fiecare data cand imi cumpar tigari. Inainte sa spun ce vreau inspir ma profund timp in care cele 3 cuvinte se aseaza si le zic. Inainte fumam ceva mai simplu. Doamnele au inteles ca eu nu mai fumez ce fumam. Intr'una din zilele trecute doamna familiara mi'a spus ca nu mai are "winston slim albastru" dar ca o sa comande un intreg cartus pentru mine. Dar nu mai are pana marti. Adica azi.
Azi tot drumul spre casa nu mi'am luat tigari, stiind ca e marti.
Pentru ca e marti evident, era extraterestra. Zambesc (invariabil) "azi e marti". Pe semne stia si ea, i-a spus familiara sa ia un cartus. Nici nu mai zic ce vreau si pachetul se aseaza cuminte in fata mea "winston slim silver".
Zic " albastru va rog".
"Pai cum, ca dumneavoastra din asta fumati"
"nu, zic, eu fumez albastru"
"ba nu, zice, mi-a zis colega sa iau un cartus de "winston slim silver" pentru dumneavoastra si mai e o doamna"
"doamna, zic, nici nu stiam ca exista silver"
Ea era deja iritata. Cuvintele ii ieseau zbierate, aproape ca imi venea sa renunt. Nu imi place sa ma contrazic cu un asa adversar.
"sa stiti, scuipa, ultima data ati luat silver"
Am tacut, pusesem armele jos, apoi a gresit: s'a uitat la mine. Avea o speranta in ochi, astepta sa confirm. Stiam ca asteapta, n'am spus nimic insa n'am putut sa imi infranez clatinarea din cap "NU". Credeam ca am castigat insa
"atunci nu inteleg, noi albastru am avut tot timpul".
Tot de la metroul meu, de la alt chiosc mic cumpar piersici.
Ce simplu e sa cumperi piersici !

16 aprilie 2007 "Despre singurate"

2008-07-30T13:23:00.000-07:00

“SINGURĂTÁTE, (2) singurătăţi, s.f. 1. Faptul de a fi singur (1); starea celui care trăieşte singuratic (1); spec. izolare morală. 2. Loc retras pe unde oamenii nu umblă deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (şi de animale); pustietate; p. ext. izolare. – Singur + suf. -ătate.”

Azi dimineata in drumul spre birou m-am gandit la singuratate. La singuratatea noastra din mijlocul multimii, din aglomeratie. La izolarea noastra din ce in ce mai vizibila. Si aici ma gandesc la cei cu casti in urechi din metrou care asculta muzici in mijlocul singurataii lor, o fac un pic mai confortabila. Auzul le este ocupat, vazul de regula e reglat pe modul “privit in gol si concetrat la muzica” iar restul .. nu mai conteaza.
Este cutremuratoare viteza cu care cei cu casti se inmultesc. In curand nu vor mai fi fara. Sau ciudatii vor fi cei fara de casti in urechi. Si ma gandeam pe acelasi fir cum ca noi suntem astfel mari consumatori de muzici. De orice fel, in orice cantitate, riscam sa ramanem fara muzici sau sa consumam orice. Ce vremuri ne mai asteapta, sau ce vremuri sa mai asteptam ?
Pana atunci, astept vesti de la Florin care a plecat sa imi cumpere un mp3 player micutz .. sa mearga in orice buzunar si sa imi umple timpul petrecut in multime. Singuratatea ...

29 martie 2007 “Azi despre ieri”

2008-07-30T13:19:00.000-07:00

Am avut o revelatie ieri pe tocitul drum al meu spre casa. Dezgustul meu pentru capitala europeana – Bucuresti, unde existenta mea isi desfasoara activitatea, izvoraste din mai multe elemente. Cam asa: aer, pamant si ... nu. Nu foc, nici apa. Oameni. Ah, si nu asta este ordinea.
As si argumenta foarte foarte putin: aerul este ... imbacsit si la propriu si la figurat, poluat si cum mai vrei, intr’un cuvant – irespirabil. Pamantul este supraaglomerat: masini blocuri lipsa parcari lipsa spatii verzi lipsa pamant.
Oamenii ... eh. Aici e mult de spus. Dar am sa spun azi despre revelatia mea de ieri avuta pe tocitul drum al meu spre casa.
Revelatia mea a fost generata de clasica imagine a unui sofer burtos cu o masina cat sumarinu din filmu “septembrie rosu”, care l-a claxonat da’n .. degeaba (aici se poate adapta exprimarea) pe un participant la trafic pasnic si nevinoavat.
Atunci m-am revelat cum ca exista o categorie de oameni cu resedinte bucurestene care se numesc “claxonauti”. Nu fac analiza pe termen, e foarte clar pentru toata lumea. Ma gandeam astfel ca exista ca de foarte multe altele pe lumea asta o dependeta de claxon. Dar cum fumatu stie toata lumea ca e un viciu, si este privit ca atare, claxonatu da’n degeaba tot viciu este dar nu a fost ridicat inca la rangul de viciu, si se iroseste in subconstientul atatora nestiut. Cand ei vorbesc despre viciile lor zic “fumez, beau, imi plac femeile “ Cele mai cunoscute vicii. Dar ar putea spune, daca ar constientiza asta, ca “sufar de mania claxonatului fara sens”. Va dati seama ce carti s-ar putea scrie despre asta ??? Deja vad grupurile de terapie in desfasurare “buna ziua, ma numesc Plaga Mertzan si sunt claxonaut”. Eeeeh.
Revelatia mea a avut in coada o metoda personala de terapie: achizitionarea unei masini Dacia SH (asa cum a avut subsemnata) cu claxon ce claxona aleator, fara nici o formula de calcul. Pur si simplu din cand in cand. Dupa parerea mea, ti se taie chefu sa mai claxonezi si atunci cand e cazul ! Dupa parerea lui Almeutot, claxonautii scot capu pe geam si urla !!! Da. Dar atunci zic eu, ar fi “urlonauti”. Si asta este o alta categorie .. alta psihologie, alte grupuri de terapie ... alta revelatie....

Pe linia lui 73

2008-07-30T13:02:00.000-07:00

AM luat dimineata 73’ul turistic al cartierului, cu aerul lui interbelic si cu oboseala celor 5 statii pe care cu viteza strabunilor melcului (pe care melcu cu succes i’a depasit in sute de ani de evolutie) le parcurge scarbit. Plin de pensionari. Nu am nimic personal cu pensionarii, uneori imi sunt simpatici, alteori nu, si asta probabil se supune teoriei relativitatii care guverneaza lumea. Si pe a mea.
Urc in 73 portocaliu, imi gasesc un loc pe scaun. Urca o batranica, cu baston, de un fost comunism cochet cumva (pot fi de un comunism pur si simplu). Un domn care simpatiza cu ea la albul parului ii spune sa se aseze. Ea zice: “daca ma asez, mi’e deama ca nu ma mai ridic.” Si apoi incepe sa povesteasca nimanui si tuturor, dupa ce se aseaza icnind, cum are probleme de atatia amar de ani la coloana, dar nici un doctor nu s’a bagat sa o opereze ca e prea jos, pe nervu picioarelor, exact pe vertebra n5.
Urmeaza statie. Urca o alta batranica, si cineva (nu am observat cine) face aceeasi recomandare “luati loc”. Batranica zice : “daca ma asez mi’e teama ca nu ma mai ridic”.
Rad. Rad cu buzele, rad afara cum s’ar spune ca uneori pot sa rad doar in mine si cu mine si pentru mine. Acum insa m’a izbit repetarea aceleiasi relplici intre doo statii doar.
Se seaza langa batranica 1.
Batranicile se uita una la alta, una cu baston si cealalta fara, insa impartasind aceeasi soarta a boalelor de picioare si coloana (vertebra n5). Aud din nou povestea cu doctorii care nu s’au bagat pe n5. Si in plus “stii ce doare afurisita asta de boala” zice b1, “A mea doare mai tare” zice b2.
Iar am ras, si iar afara.
Ma uitam asa la soare si la florile din copacii ce’au pleznit a primavara, si ma gandeam la timpurile cand la capat de drum ne intoarcem la copilarie. “ba a mea e mai frumoasa” “ba a mea !!”