Cum mi-am petrecut ploaia de stele

Dupa o saptamana de oboseala fizica si psihica si nopti dormite si nedormite in neodihna, saptamana urmatoare, similara in descriere, aduce pe la jumatea ei o noapte in care cerul vrea sa dea spectacol.
Nu sunt un fan al niciunei formatii, nu m-am inghesuit la Depeche Mode si nici la Madonna nu ma duc, deci la spectacole nu prea calc, insa cand natura, cerul insusi da spectacol, e mai greu sa rezisti.
Afisul de spectacol anunta (cand zic afis zic google) o ploaie de stele. Legat de ora inceperii spectacolului erau mai multe surse cu informatii diferite, ba ca ar fi la miezul noptii, dupa miezul noptii, la orele doua ale diminetii samd. Am decis ca prima varianta ar fi cea mai aproape de putinta noastra, asa cum spuneam dupa perioada incarcata avuta. Cu putin efort am fi rezistat pana la miezul noptii sa mergem sa vedem spectacolul, si stiti cum e: cand ai ceva de facut si nu poti sa te culci din acea cauza, atunci somnul urla-n tine. Alfel ar fi fost extrem de natural sa fim fresh la miezul noptii.
Am decis sa luam una bucata aparat foto insotita de trepied si una bucata motor cu care sa plecam la drum si sa imortalizam ploaia, abundenta de lumini picand din cer, mici si multe comete, splendoarea ce sa mai ! Cred ca ce ne deosebeste de gaini este faptul ca noi ne mai intrebam uneori de ce traim si apoi ne ajutam de imaginatie sa gasim un raspuns. Traiasca imaginatia !
Pana ca gongul sa bata miezul noptii am renuntat la ideea de a mai cara aparat cu trepied, si am convenit ca motorul si noi doi privind ne este suficient. Si am plecat. Faptul ca nu stam departe de marginea Bucurestiului de data aceasta a fost un avantaj, in scurt timp eram undeva pe margine fugind de luminile orasului atat cat se poate pentru ca s-a industrializat suficient de mult in jur.
Cand am coborat de pe motor cu coada unui ochi (dreptul) am prins o stea cazatoare si plina de speranta am fugit cativa pasi pe camp sa ma ascund de lumina artificiala si sa las cerul sa se deschida deasupra mea intr-un moment de magie. Spectacolul a fost, frumos, superb - cum nu vezi deseori in viata si cum nici eu nu am vazut. Sunt convinsa ca iti taia respiratia, ploaia de lumini albgalbui arzand pentru o fractiune de secunda si disparand pentru eternitate. Numai ca eu n-am vazut nimic din toate acestea. Am avut un bilet pe ultimul rand de unde nici nu vezi si nici nu auzi, altfel spus sub un cer plin de nori. Ce am vazut eu ? O stea. Fixa, incapatanata. Se tinea ostentativ cu dintii de cer, sfidand. Oricat am fixat-o cu privirea, n-a vrut. A ramas ferma, pe pozitie. Apoi dupa cam 8 minute am mai vazut inca o stea. Tot fixa, sfidatoare. La o matematica simpla doua fixe si una cazatoare dadeau o suma buna, puteam sa plec linistita. Drumul spre casa l-am facut cu capu pe spate, cascand in casca si incercand sa dobor recordul. Daca l-am doborat ? Nu. Pe mine insa m-a doroborat consumul adrenalitic, energia consumata la spectacol. Si apoi am dormit bine, chiar daca mai putin.

Voi ati vazut spectacolul sau o asteptati pe Madonna ?!