Chiar a doua zi !

Toti trebuie sa ne trezim dimineata, nu ? Diminetile pentru mine sunt un barometrul zilei. Cum imi incep ziua asa continua in general. Ca si voi uneori am tonus bun dimineata alteori nu. In dimineata aceea am avut.
Am avut dorinta de a pasi in ziua aceea imbracata frumos, frumos in acceptiunea mea evident. Usor atipic. Am pus camasa verde kawasaki, asortata cu maro si cafea cu lapte. Ce vreau sa spun e nu cat de frumos ma imbrac eu ci ca in ziua aceea ma vedeam. Eram verde.
Plec. La primul colt din mers o batrana discuta din mers cu mine "cata nesimtire astia cu cainii lor, trebuie sa umble dom'le cu lopatica si maturica dupa ei sa stranga mizeria de pe trotuare nu se poate asa ceva !" . Tot din mers cata vreme se impunea un raspuns zic "inca o suta de ani doamna si se va rezolva ". Mi-era clar ca nu am linistit-o si intr-o oricare alta dimineata as vi avut o suta de alte argumente care sa o fericeasca pe batrana. Dar nu in dimineata aceea. Eram zen.
Doi trei pasi si ajungeam in statie, aud in spate "don'soara, don'soara". O voce in varsta. Ma gandesc "batranica nu s'a multumit cu o replica simpla ?!". Ma intorc. O alta batranica, b2. Stergand mica distanta dintre noi zice "don'soara vedeti domul ala cu palarie de la chioscu de ziare ?!" Ma uit si il vad. Un batranel intre altii, in fata chioscului de ziare, cu palarie si cu spatele la noi. "v-a-njurat ! a zis ........ si la dumneavoastra se uita, ca doar nu la mine. Cre'ca ie de la spitalu 9".
Ziua se prevedea de exceptie, oare de ce am vrut sa ma vad ? Deja asteptam urmatoarea interpelare, cu teama.
In statie m-am ascuns intr-un colt al copertinei de sticla. Cuminte, invizibila.
In fata mea se opreste un domn in varsta cu ziarul deschis in fata. Se opreste in dreptul meu, ma vede. M-a vazut urat, de sus in jos si invers aproape ca nu mai respiram. Nu avea palarie, e adevarat, dar poti stii vreodata ?! De data asta a invins ziarul, nu eu nu verdele meu.
Vreti sa stiti ce s-a mai intamplat in ziua aceea ? Nimic. Dar cu o dimineata ca asta, nimic e tot ce iti poti dori.

Tigari si piersici

Spun ca de obicei ca n'am mai scris de ceva vreme, dar se pare ca fac din asta o introducere aproape ritualica.
Am vazut in nenumarate filme cum pe ecranul monitorului vreunui personaj ce se pregatea pentru un pulitzer ceva, cum ii pulsa cursorul mut ca un peste subliniind lipsa de inspiratie a personajului.
Al meu pulseaza. Pot sa imi iau chiar pulsul cu el, cred.
Scriu putin, gandesc mult. Ha, nu va lasati pacaliti.
Sincer as vrea sa scriu mai des. Dar despre ce ? Despre mine ? Nu simt o nevoie atat de puternica sa ma analizez pe hartie, si cat trebuie ca eu sa stiu despre mine, consider ca stiu.
Ma gandesc totusi ca as putea spune despre restul. Restul lumii. Lumea mea.
Hai sa va tai o felie din lumea asta. Una mica:
La metroul meu, din lumea mea este un chiosc mic. La chiosc vand doua doamne. Pe rand, chioscul e prea mic sa vanda in acelasi timp. Nu stiu cum le cheama, nici ele nu stiu cum ma cheama pe mine, dar ne cunoastem. Cumpar aproape zilnic tigari de la ele. Pe rand. Una e simpatica, adica are un aer mai familiar si are o privire din aceea care te vede. Cealalta nu. Imi intareste putin convingerea ca exista extraterestri. Azi era extraterestra.
Ca sa intelegeti intreg contextul, mi-am schimbat tigarile. Fumam altceva acum fumez "winston slim albastru". Obosesc de fiecare data cand imi cumpar tigari. Inainte sa spun ce vreau inspir ma profund timp in care cele 3 cuvinte se aseaza si le zic. Inainte fumam ceva mai simplu. Doamnele au inteles ca eu nu mai fumez ce fumam. Intr'una din zilele trecute doamna familiara mi'a spus ca nu mai are "winston slim albastru" dar ca o sa comande un intreg cartus pentru mine. Dar nu mai are pana marti. Adica azi.
Azi tot drumul spre casa nu mi'am luat tigari, stiind ca e marti.
Pentru ca e marti evident, era extraterestra. Zambesc (invariabil) "azi e marti". Pe semne stia si ea, i-a spus familiara sa ia un cartus. Nici nu mai zic ce vreau si pachetul se aseaza cuminte in fata mea "winston slim silver".
Zic " albastru va rog".
"Pai cum, ca dumneavoastra din asta fumati"
"nu, zic, eu fumez albastru"
"ba nu, zice, mi-a zis colega sa iau un cartus de "winston slim silver" pentru dumneavoastra si mai e o doamna"
"doamna, zic, nici nu stiam ca exista silver"
Ea era deja iritata. Cuvintele ii ieseau zbierate, aproape ca imi venea sa renunt. Nu imi place sa ma contrazic cu un asa adversar.
"sa stiti, scuipa, ultima data ati luat silver"
Am tacut, pusesem armele jos, apoi a gresit: s'a uitat la mine. Avea o speranta in ochi, astepta sa confirm. Stiam ca asteapta, n'am spus nimic insa n'am putut sa imi infranez clatinarea din cap "NU". Credeam ca am castigat insa
"atunci nu inteleg, noi albastru am avut tot timpul".
Tot de la metroul meu, de la alt chiosc mic cumpar piersici.
Ce simplu e sa cumperi piersici !

16 aprilie 2007 "Despre singurate"

“SINGURĂTÁTE, (2) singurătăţi, s.f. 1. Faptul de a fi singur (1); starea celui care trăieşte singuratic (1); spec. izolare morală. 2. Loc retras pe unde oamenii nu umblă deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (şi de animale); pustietate; p. ext. izolare. – Singur + suf. -ătate.”

Azi dimineata in drumul spre birou m-am gandit la singuratate. La singuratatea noastra din mijlocul multimii, din aglomeratie. La izolarea noastra din ce in ce mai vizibila. Si aici ma gandesc la cei cu casti in urechi din metrou care asculta muzici in mijlocul singurataii lor, o fac un pic mai confortabila. Auzul le este ocupat, vazul de regula e reglat pe modul “privit in gol si concetrat la muzica” iar restul .. nu mai conteaza.
Este cutremuratoare viteza cu care cei cu casti se inmultesc. In curand nu vor mai fi fara. Sau ciudatii vor fi cei fara de casti in urechi. Si ma gandeam pe acelasi fir cum ca noi suntem astfel mari consumatori de muzici. De orice fel, in orice cantitate, riscam sa ramanem fara muzici sau sa consumam orice. Ce vremuri ne mai asteapta, sau ce vremuri sa mai asteptam ?
Pana atunci, astept vesti de la Florin care a plecat sa imi cumpere un mp3 player micutz .. sa mearga in orice buzunar si sa imi umple timpul petrecut in multime. Singuratatea ...

29 martie 2007 “Azi despre ieri”

Am avut o revelatie ieri pe tocitul drum al meu spre casa. Dezgustul meu pentru capitala europeana – Bucuresti, unde existenta mea isi desfasoara activitatea, izvoraste din mai multe elemente. Cam asa: aer, pamant si ... nu. Nu foc, nici apa. Oameni. Ah, si nu asta este ordinea.
As si argumenta foarte foarte putin: aerul este ... imbacsit si la propriu si la figurat, poluat si cum mai vrei, intr’un cuvant – irespirabil. Pamantul este supraaglomerat: masini blocuri lipsa parcari lipsa spatii verzi lipsa pamant.
Oamenii ... eh. Aici e mult de spus. Dar am sa spun azi despre revelatia mea de ieri avuta pe tocitul drum al meu spre casa.
Revelatia mea a fost generata de clasica imagine a unui sofer burtos cu o masina cat sumarinu din filmu “septembrie rosu”, care l-a claxonat da’n .. degeaba (aici se poate adapta exprimarea) pe un participant la trafic pasnic si nevinoavat.
Atunci m-am revelat cum ca exista o categorie de oameni cu resedinte bucurestene care se numesc “claxonauti”. Nu fac analiza pe termen, e foarte clar pentru toata lumea. Ma gandeam astfel ca exista ca de foarte multe altele pe lumea asta o dependeta de claxon. Dar cum fumatu stie toata lumea ca e un viciu, si este privit ca atare, claxonatu da’n degeaba tot viciu este dar nu a fost ridicat inca la rangul de viciu, si se iroseste in subconstientul atatora nestiut. Cand ei vorbesc despre viciile lor zic “fumez, beau, imi plac femeile “ Cele mai cunoscute vicii. Dar ar putea spune, daca ar constientiza asta, ca “sufar de mania claxonatului fara sens”. Va dati seama ce carti s-ar putea scrie despre asta ??? Deja vad grupurile de terapie in desfasurare “buna ziua, ma numesc Plaga Mertzan si sunt claxonaut”. Eeeeh.
Revelatia mea a avut in coada o metoda personala de terapie: achizitionarea unei masini Dacia SH (asa cum a avut subsemnata) cu claxon ce claxona aleator, fara nici o formula de calcul. Pur si simplu din cand in cand. Dupa parerea mea, ti se taie chefu sa mai claxonezi si atunci cand e cazul ! Dupa parerea lui Almeutot, claxonautii scot capu pe geam si urla !!! Da. Dar atunci zic eu, ar fi “urlonauti”. Si asta este o alta categorie .. alta psihologie, alte grupuri de terapie ... alta revelatie....

Pe linia lui 73

AM luat dimineata 73’ul turistic al cartierului, cu aerul lui interbelic si cu oboseala celor 5 statii pe care cu viteza strabunilor melcului (pe care melcu cu succes i’a depasit in sute de ani de evolutie) le parcurge scarbit. Plin de pensionari. Nu am nimic personal cu pensionarii, uneori imi sunt simpatici, alteori nu, si asta probabil se supune teoriei relativitatii care guverneaza lumea. Si pe a mea.
Urc in 73 portocaliu, imi gasesc un loc pe scaun. Urca o batranica, cu baston, de un fost comunism cochet cumva (pot fi de un comunism pur si simplu). Un domn care simpatiza cu ea la albul parului ii spune sa se aseze. Ea zice: “daca ma asez, mi’e deama ca nu ma mai ridic.” Si apoi incepe sa povesteasca nimanui si tuturor, dupa ce se aseaza icnind, cum are probleme de atatia amar de ani la coloana, dar nici un doctor nu s’a bagat sa o opereze ca e prea jos, pe nervu picioarelor, exact pe vertebra n5.
Urmeaza statie. Urca o alta batranica, si cineva (nu am observat cine) face aceeasi recomandare “luati loc”. Batranica zice : “daca ma asez mi’e teama ca nu ma mai ridic”.
Rad. Rad cu buzele, rad afara cum s’ar spune ca uneori pot sa rad doar in mine si cu mine si pentru mine. Acum insa m’a izbit repetarea aceleiasi relplici intre doo statii doar.
Se seaza langa batranica 1.
Batranicile se uita una la alta, una cu baston si cealalta fara, insa impartasind aceeasi soarta a boalelor de picioare si coloana (vertebra n5). Aud din nou povestea cu doctorii care nu s’au bagat pe n5. Si in plus “stii ce doare afurisita asta de boala” zice b1, “A mea doare mai tare” zice b2.
Iar am ras, si iar afara.
Ma uitam asa la soare si la florile din copacii ce’au pleznit a primavara, si ma gandeam la timpurile cand la capat de drum ne intoarcem la copilarie. “ba a mea e mai frumoasa” “ba a mea !!”