Despre raceala, constiinta, prejudecati si sah!

Ne bucuram cu totii de caldura de afara si ne minunam dar fara suparare ca sunt 25 grade Celsius pe la jumatea lunii noiembrie. Si cum niciun fenomen nu are doar o fateta, virusii se bucura si ei alaturi de noi si chiar mai intim as putea spune de soare.
Asa se face ca si eu si virusii mei impartim o raceala iar daca trag o linie totusi cred ei ies in castig. Eu doar pierd. Am toate simptomele necesare unei raceli perfecte. Moleseala legumicola, usturimile de nas si de gat imi sunt tovarasii cu care imi beau cafeaua dimineata. Stiu, ati spune ca ar trebui sa beau ceai. Da, daca m-as pregati sa ma intorc in pat nu sa ies pe usa spre birou.



In drum spre statia de autobuz realizez ca o mica incurcatura a datei (am confundat luna cu ziua ) si astfel abonamentele mele erau expirate. Pana aici nu era mare deranj, exista bilete pentru cei ca mine care nu umbla cu toti banii dupa ei sau niciodata suficienti. Cu pas increzator m-am dus spre casa de bilete cu un ochi dupa autobuz sa nu il pierd. In geam la casa de bilete un bilet (de alta natura) care ma anunta cum ca locatara angajata lipseste un sfert de ora exact cat eu nu imi permiteam sa astept. As fi stat 5 minute, hai chiar 10. Dar 15 minute inseamnau o intarziere mult prea mare fata de intarzierea uzuala. A trebuit sa ma decid repede intre a urca in autobuz cu o constiinta incarcata sau a merge pe jos. Cu argumentul suprem ca ma pot lupta cu femeile sovietice inarmate cu legitimatie de controloare in prima zi de abonament expirat am ales autobuzul. E mare lucru sa ai constiinta. E un chin. Nici nu vreau sa va povestesc cum am stat pe scaun (era gol troleul nimeni nu statea in picioare !). Expresia "ca pe ace" e perimata. Am stat la fel de relaxata ca-ntr-un lan de urzici urmarind un apus de soare cu o umbra de nor in dreapta. Cel putin !
Pana la prima statie deja aveam temperatura crescuta cu 3 grade. Am vazut cum un cuplu de femeie barbat se despart in fata primei usi - ea ramanand in fata si el plecand spre cea din mijloc. Am sarit de pe scaun pana sa observ cum ca doamna (care nici nu purta hainele de culoare inchisa ale inchizitoarelor de pe RATB) se urca la sofer . Am cedat presiunii si am coborat dintr-un troleu gol intr-o statie si mai goala. Am cumparat bilete si cum urma sa astept m-am asezat cuminte si resemnata pe o banca. M-am uitat la cer, la flori si la un caine pana a venit prima persoana care sa-mi alunge singuratatea asteptarii, oferindu-mi totodata un interesant obiect de studiu. Pe ea. Era tanara, foarte tanara as spune fara sa pot spune o varsta aproximativa macar deoarece acesta a devenit un sport din care m-am retras. Nu mai pot spune nimic exact intre 16 si 26 de ani. Imi este foarte greu sa o descriu deoarece cu siguranta se inscria intr-un curent pe care in mod cert nu-l cunosc. Nu mai e ca pe vremuri cand tot ce trebuia sa zici era ca e roakerita. Imbracata in negru, folosit din plin si intens in machiaj, cu par lung negru lasat drept pe spate. Cu cizme negre de care erau prinsi la spate niste ciucuri de care m-am minunat indelung intrebandu-ma daca asa le-a cumparat sau i-a agatat ea sa faca cizmele mai nu stiu cum. Si daca i-a pus ea, oare de unde i-a luat ? Geaca neaga de piele scurta si cu capse si fermoare, unghiile lungi,false sau nefalse, negre si cu sclipici. Fuma. Cu o mana in buzunar, cu alta tinea tigarea si fuma in timp ce ciucurasii de la cizme se leganau. Era un spectacol in sine. Bizar. Intunecat. Pana sa imi raspund la vesnica mea intrebare, cand ma uit la tanara generatie, legata de cine o sa imi dea mie pensia cand va veni si timpul ei a venit autobuzul. Am urcat in fata stiind ca fiecare autobuz/troleu are un singur perforator mecanic (e prima data cand ii spun astefel, jur ) pus in spatele soferului. Acesta nu mai e demult perforator ci doar o unealta diabolica a inchizitorilor pomeniti atunci cand esti in spatele autobuzului plin si nu compostezi. Eram in fata dar eram langa usa si nu ajungeam la perforator desi il simteam aproape si il cautam cu ochii. Atunci tanara "spectacol in sine" mi-a luat biletul din mana, si-a facut loc spre perforator si mi l-a inapoiat perforat insotit de un zambet extrem de cald si frumos. L-am luat, am multumit, si m-am intors rusinata in sinea mea. Tot ce pot sa va spun e ca am coborat in statie lepadandu-ma de inca o prejudecata si cu ganduri mai optimiste privind pensia mea atunci cand ii va veni timpul.

Alfel , continui sa joc sah la o cana de ceai cu virusii mei pana o sa ii bat si se cara.