M-am întîlnit cu Bostan. Bostan ăsta era un vecin cu un an mai mare ca mine, poreclit aşa de toţi cunoscuţii lui. După mintea mea de unşpe ani, cît aveam atunci, era ok Bostan. Avea privirea blîndă şi uitătura cam netedă, dar pe vremea aia nu-mi trăgeam prea multe semnale de alarmă.
Prin clasa a cincea am aflat de la un alt vecin coleg de clasă cu ăsta şi explicaţia titlului său imperial, destul de logică dealtfel. Mai pe scurt, TU NU VEZI MĂ CE FAŢĂ DE BOSTAN ARE ? Adevărul că era un argument greu de combătut. Avea o figură de ţărănete greu de depăşit şi un frate mai mic care reuşise şi performanţa asta. Ăsta arăta de parcă era stoned încă din 1987, se uita prin tine şi nu dădea bună ziua la nimeni, părinţi, vecini, whatever, parcă aştepta nava-mamă sau vaca sfîntă să-l ducă undeva la linişte, departe de toţi imbecilii agasanţi care eram noi, ăştialanţi.
Am crescut, am pierdut legătura cu Bostan, pe unde o fi ajuns la liceu, facultate, sau ce-o fi făcut el acolo. Mă mai întîlneam cu el din cînd în cînd prin lift, hai noroc, răspundea cu juma de gură, din ce în ce mai pierdut în atemporalitate, şi după ce se căra din lift că eu stăteam la nouă şi el mai jos, mă gîndeam fascinat cum naiba reuşeşte ăsta să mă facă să mă simt în asemenea hal de dobitoc, printr-un simplu schimb de "ai noroc". O fi fost expresia aia binecunoscută de satisfacţie pentru propria lor persoană, pe care o au toţi ţăranii, sau blancul absolut din privirea lui care se comporta ca o oglindă într-o a cincea dimensiune şi îmi reflecta toate neliniştile ? Cine ştie.
Nu mai reuşise să mă facă să mă simt atît de implacabil mediocru decît unul Abebe, prin ciclul primar. Ăstuia îi mai spuneam bancuri din cînd în cînd, că mă plictiseam îngrozitor şi n-aveam pe cine să frec la creieri. Mă ambalam, puneam pasiune în intriga lu Bulă cu ce făcea el acolo, terminam apoteotic şi îl aşeptam pe Abebe să cadă pe spate în comă de rîs. Sau măcar să se distreze cumva. Sau să zică "îl ştiam", sau nu-mi place, sau ceva.
Ăsta se uita la mine şi făcea aşa, oarecum cu milă. HĂĂ. Adică era clar că îl distrase bancul meu la paritate cu luciul din curul nădragilor săi de pionier, dar fiind băiat politicos, nu făcea să mă facă să mă simt prost că debitez asemenea cretinisme. Mila lui Abebe m-a urmărit multă vreme.
Acu, dacă stau să mă gîndesc bine, parcă deja sînt destul de mulţi. A mai fost unul Vasilică în facultate, ăsta cîştigase un pager de la Coca-Cola şi în fiecare pauză se uita criptic în pager să afle ce se mai discută la bursa din Djakarta. Nici acum nu ştiu la ce dracu foloseşte un pager, parcă era o chestie unde dădeai telefon la un număr şi ziceai vasilică, ce faci, mă ? şi vasilică citea ce-ai raportat tu la centrul de mesaje, dar nu putea să răspundă, doar era la curent, era informat. Cel puţin asta e imaginea mea despre agregatul respectiv. Şi tipul ăsta avea aceeaşi expresie de satisfacţie hotărîtă pe figură, şi viclenia aia ancestrală de sătean, care te lasă să te spargi în figuri, dar în sinea lui ştie el perfect că e mult mai mişto ca tine, futu-te-n gît de orăşean prost care eşti tu prost. Acu, bineînţeles, ăsta era născut în Bucureşti, nu e cazul de eternele interpretări capitală plină de ţărani contra provincie plină de ţărani. Dar era o moştenire genetică, eu aşa zic. Ca şi faptul că ăsta era mare amator de pornache cu animale, eram prin cămine la un moment dat şi făceam zapping prin hardurile ăstora din grupă, că n-aveam internet pe vremea aia prin 2000, şi ăştia aveau super ţeavă şi trăgeau toate tîmpeniile. La un moment dat, what the fuck was that ? Back-back--back, sex cu un măgar, sex cu cîinele, threesome cu două capre, d-astea. Bă, eşti nebun, ce dracu e asta, eram pe jos de rîs. Păi asta m-a rugat Vasilică să-i trag şi lui, are un prieten care vrea d-astea. Am făcut şi eu mişto după aia, căra vasilică un scaun la nu ştiu ce laborator şi l-am încurajat să-i tragă tare, că are şi ăla tot patru picioare. Eh, tinereţe, tinereţe.
Cum spuneam mai devreme, mă întîlnesc cu Bostan. Eu fericit, nu ştiu de ce OOOO SALUT OMULE CE MAI FACI, aşa, exuberant şi sincer. Bostan: "uite mă duc la supermarket", îi răspund că eu tocmai vin de la supermarket, probabil voiam să încep o conversaţie sau cine ştie ce era în capul meu, dar între timp deja vorbeam cu curul lui Bostan. Ăsta plecase netulburat, just like that, fără umbra vreunui gînd în urmă sau vreun salut oarecare.
Asta înseamnă zen adevărat.
Tantrum de vârstă mijlocie
Acum 2 luni
